Muntii Baiului
Data: 15-16 ianuarie 2011
Traseu:
Ziua 1: Sinaia – Culmea Cainelui – Piscul Cainelui – Vf. Draganul – Vf. Baiul Mare
Ziua 2: acelasi traseu, in sens invers.
Participanti: Ratatu, Dragonu, Marmota, Tibi. Turisti si invitati speciali: Andrei, Nea Ionel.
Raport de tura (de Dragonu)
Incep prin a spune ca la inceputul lui decembrie am fost in muntii Baiului iar povestea de atunci e in felul urmator: jos totul uscat, frumos, urcam pantele abrupte din padure in timp ce incepe o ploaie usoara, mai sus incepem sa dam de zapada, ne afundam din ce in ce mai mult, apoi iesim pe platou, nu mai gasim nici un semn si intram intr-o furtuna de zapada in toata regula pe creasta. Inaintam cu greu, cerem indicatii prin telefon, ne ajutam foarte mult de gps, gasim un drum si il taiem prin padure sa ajungem inapoi in Sinaia, deturnati de la planurile initiale de a ajunge in Azuga, planuri care se dovedeau a fi de domeniul SF. Taiem o padure abrupta in jos, dam intr-un rau, pe care il traversam de zeci de ori in sensul lui de curgere, ne-stiind exact traseul pe care il urmam (Bear Grylls style). Intr-adevar, raul se varsa intr-unul mai mare, care ne duce frumusel in Sinaia. Chiote de fericire!
Acum, pe la jumatatea lui ianuarie, facem un echipaj de 4 insi din alpin (Ratatu, Dragonu, Marmo si Tibi) si cu 2 musafiri (binecunoscutul nea Ionel si Andrei) si ne indreptam spre Baiului din nou sa-i cucerim, doar ca intentionam de data asta sa ne culcam in sanul lor pentru a le intelege mai bine secretele. Baiului, viclean ca orice alt munte, ne da impresia ca va fi floare la ureche si ne intampina din nou cu vreme frumoasa la poalele lui, urcam din nou aceleasi pante abrupte si ostenitoare, iesim in platou si de data asta cam stim ce am gresit data trecuta de am pierdut traseul, si nu mai mergem pe la stana ci pe deasupra ei. Pe platou ne mai intalnim cu cativa oameni, si la celebra masuta vorbim cu ei, mancam cate un sandwitch, ne uscam transpiratia la soarele primitor dupa care inaintam din nou pe crestele fatarnice. De asta data, zapada e mult mai putina, doar vant puternic dar nici o primejdie. Privim de sus stana in care ne adaposteam in decembrie de viscolul furios, gasim si marcaje pe pietre care ne confirma ca suntem pe drumul cel bun, dar pe care oricum nu aveam cum sa le vedem data trecuta deoarece zapada acoperea totul cu mare indemanare. De altfel, de asta data, vedeam destui oameni in zare care ne aratau ca suntem pe drumul cel bun. Ba chiar Ratatu vede pe unul de se misca destul de rapid, crede ca-i urs, ii fac o poza la zoom maxim si zicem noi ca-i om, dar eu inca nu sunt chiar convins deoarece uitandu-ma acum la poza nu stiu ce sa zic… Inaintam, grupurile de oameni nu se mai vad, probabil ca au coborat pe alt traseu, ne avand idei sinucigase ca noi. Inaintam pe creasta care incearca parca prin vantul puternic sa ne intoarca din drum, dar noi suntem precum Ana lui Manole: nimic nu ne poate opri. In jur de ora 4 ajungem intr-un punct in care stabilim sa coboram un pic in vale, vazand un platou mai stabil si mai ferit de vant, insa asa credeam noi atunci. Coboram, punem corturile si in timpul asta deja lentilele aparatului foto au parca lacrimi in ochi. Nea Ionel sta in cort cu Tibi, Ratatu cu Andrei iar eu cu Marmo. Bineinteles ca lui Marmo ii place sa invete intotdeauna numai pe pielea lui, ne tinand cont de sfaturile altora si in loc sa imprumute un sac de iarna de la cineva, vine cu unul de 3 sezoane, si cu cortul lui foarte usor si care in cantonament nu a luat nici macar un pic de apa. Ne bagam in cort imediat ce-l facem si discutam cu ceilalti doar tipand dintr-un cort in altul pentru ca afara e destul de frig. Tibi iese si face o ciorba la primus iar Andrei si Ratatu cate un ceai, folosind zapada in loc de apa; toate bune si frumoase. Eu cu marmo bagam o repriza de somn de cateva ore, apoi ne trezim si mai mancam cate ceva, ne uitam la o parte din Ice Age (wise choice Marmo) pe un mp4 player apoi ne culcam la loc. Aveam sa stam in cort de la 4 cand am campat pana a doua zi pe la 7, asa ca somnul era cea mai buna alegere pentru trecerea timpului. Ei, de aici incepe distractia: vantul incepe sa suiere oribil, din ploaie marunta incepe sa dea cu zapada, si viscol ca-n Alaska. Nici unul dintre corturi nu face fata viscolului, adica ne ninge serios in cort la toti, zapada e bagata de viscol prin aerisiri si prin toate gaurile, sacul lui marmo se uda incet-incet si pe afara si pe dinauntru incat devine impracticabil, Marmo tremura serios, il bag in sacul meu abia cumparat de la Shogo (thx Shogoo 🙂 si toata noaptea cortul se apleaca peste noi dandu-ne peste cap cate o scatoalca, rezistam eroic, timpul se scurge al naibii de greu, senzatii unice… fiecare se gandeste la scenarii care mai de care, eu visez la civilizatie, la soare, la o masa buna dupa ce o sa scap, dar nu pot sa nu ating si ganduri negre cum ca pana aici mi-a fost. Ma uit la ceas mereu, bag borseta cu aparatul si telefonul cu GPS in sac, apoi bag si geaca care incepe sa se ude, apoi la un moment dat ma trezesc si nu-mi vine a crede, picioarele ne sunt inzapezite serios (in cort), dezgrop bocancii mei si ai lui marmo din antreu si ii bag in cort, nici nu vreau sa ma gandesc ce fel o sa ne imbracam dimineata si cum o sa ne strangem corturile… imi vin idei cum ca daca ar fi fost cortul meu l-as lasa acolo si as fugi cat m-ar tine picioarele sa ajung undeva la vreme buna. Viscolul nu se opreste deloc, mi se pare ca e un cosmar! Pe la 7 dimineata aud vocea disperata a lu Ratatu, baaa hai naibii sa vedem cum iesim de aici! Am bocancii bocna, suntem ingropati in zapada, si incepem si noi sa vedem cum facem sa iesim din vagauna in care am campat. Incep sa indes tot ce nu-mi trebuie in rucsac, strangem cu greu sacii imbibati de apa, punem toate hainele uscate pe noi, ii dau lui Marmo un polar si o pereche de pantaloni pe care le aveam de rezerva, ne chinuim sa bagam picioarele in bocancii bocna, apoi iesim afara si ne chinuim cu greu sa stam in picioare sa nu ne ia vajul. Strangem corturile cu mare greu, luptandu-ne cu frigul si cu viscolul, lui Marmo ii fuge izoprenul, reusim sa indesam totul in rucsaci si incepem sa urcam panta pe care o coborasem din creasta sa campam. Peisaj apocaliptic… imi pare rau ca nu am putut filma nici starea corturilor dimineata, nici viscolul care mi-ar fi luat cu siguranta aparatul din mana, asta dc nu degeram mai intai. Urcam extrem de greu, fiecare pas era o lupta pe viata si pe moarte cu muntele indracit pe noi ca am indraznit sa-i facem fata intr-o asa perioada. Ajungem in creasta si ne luptam cu viscolul facand cale intoarsa pe acelasi traseu, ajutandu-ne de trackul salvat pe GPS. Ca sa descriu peisajul pe care nu l-am putut filma e nevoie doar de un mic exercitiu de imaginatie. Cei care il stiti pe Tibi aveti un bonus, pt.ceilalti… Tibi are 95kg, un tip solid, bine facut, cu 48 la bocanci (nu e o gluma), si cu un rucsac enorm in spate. Ok, vi l-ati imaginat, acum imaginati-va ca vine o rafala de vant, noi toti reusim sa ne proptim cumva, iar Tibi e luat prin surprindere si aruncat la pamant… Daca mi-ar fi povestit cineva nu as fi crezut, insa am vazut…si am ramas masca. Iar viscolul asta era in rafale, nu era constant cu aceeasi viteza sa zici ca mergeai in diagonala in sens invers vantului, ci veneau rafale si simteai ca esti o furnica in bataia vantului. Daca nu te propteai cumva te culca la pamant. V-am ingrozit destul, asa ca trec si la partile bune, adica reusim sa coboram incet-incet pana unde vantul nu mai e asa puternic, si ne declaram invingatori. Incepem sa coboram cu gandul la ciorba calda ce o sa ne astepte si suntem fericiti ca am scapat cu viata din asta. Tot peisajul e complet schimbat in comparatie cu ziua trecuta. Ajungem in padure si aici zapada nu-si mai face simtita prezenta, e totul uscat si ni se pare ca am avut doar un vis urat… Coboram si ne infruptam cu toate cele in Sinaia, apoi luam rapidul spre casa. Marmo se ascunde printre bagaje cand vine controlul, iar Andrei in baie. Restul ne luaseram bilete. Radem si facem haz de necaz de toate cele, apoi o duduie ne zice ca are vreo 8 bilete in plus de la niste colegi care au venit dintr-o delegatie cu alte mijloace de transport, si ii scapa pe cei doi de alte aventuri atunci cand vine supra-controlul. Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea mea! Iar in concluzie: Baiului sunt niste munti dati naibii, care nu se fac iarna frate!!! Si o a doua concluzie, iarna + munte + cort = NU! Credeti-ma pe cuvant!
