Shades of unpredictable
Zăpadă pe munte era, entuziasm de participare și învățare aveam, așa ca ne-am pus ambiția la un loc să facem o mega tură de anduranță în Bucegi. PMB, frate!
Planificat:
- 14 feb: Sinaia- Stâna Regală- Piciorul Pietrei Arse- Complex Piatra Arsă- Hotel Peștera- Refugiul Bătrâna
- 15 februarie: Refugiul Bătrâna- Caban Omu- Cabana Babele- Complex Piatra Arsă- Sinaia
Participanți: Salahoru, Prințesa, Oana, Furnica, Fasolă, Luce, Cupidon, Sihastru, Pupăcilă, Shrek.
Am plecat 9 din București și 1 din Târgoviște.
La 9 și ceva am plecat pe traseu. Încercam să nu ne gândim la ce ne așteaptă… Dar pioleții ne țineau curajul și colțarii ne făceau să zâmbim amintindu-ne de mocheta găurită cu o seară înainte. O pălărie statement ne-a adus aminte de… “Fuhrer”.
Era o zi însorită, zăpada topită nu prea convenea bocancilor, iar echipamentul devenise prea călduros.
Au fost două puncte de belvedere pe traseu și cu muncă de convingere doar unul am bifat. Alpinii ăștia sunt greu de impresionat. Și mai au și bluze roz…
De la Stâna Regală am intrat pe traseul Piciorului Pietrei Arse. Îngust și șerpuitor, l-am parcurs cu ajutorul pioletului, cu grijă și distanțe între noi. La prima vedere pioletul pare o unealtă sofisticată, dar nu esențială. Ei bine, pe porțiunile înclinate și înghețate, unde bocancul se sprijină pe trepte de 1-2cm, pioletul e sabia Jedi.
La Băncuțe ne-am reîntâlnit cu soarele, care ne-a ademenit la vorbă. Aveam tendința să lungim pauzele. Eu pun asta pe seama soarelui și a lenei peisajului.
Ceaiul de la ora 4 a fost savurat la Piatra Arsă, la căldură și în zgomotul știrilor cu arestări. Hai să profităm cât mai mult de ultimele ore de lumină. Spre Vest, alpini!
Zăpada era înșelătoare. Când mergeam pe plăci de gheață, când hop! până la genunchi/șold. În unele porțiuni avea și 3m; o mare de zăpadă vălurită și înghețată după bunul plac al vântului. Zece umbre pe zăpadă continuu glisau spre asfințit lăsând în urmă mii de pași.
Câteodată era nevoie să facem liniște și să trecem unul câte unul să nu trezim balaurii din zăpadă.
Când soarele s-a ascuns după o cortină purpurie noi nu ajunsesem la Peștera. Eram cam presați de timp. Hopa-zdup, zdup-hop prin zăpadă. Dacă vă e dor vă recomand un substitut: Zăpadol SR.
Ultimele minute de lumina se scurgeau, iar Șaua Bătrâna era departe în zare. Scufițelor roșii (în curând burgundy- conform alegerii membrilor clubului) le încolțea gândul că nu o vor vedea pe Bătrâna bunicuță pe 14 februarie. Poate lupul va ajunge la ea.
Prin pădure, două scufițe au început să cânte. Urșii, lupii și alte lighioane probabil și-au băgat capetele în zăpadă. Când au epuizat playlist-ul au ajuns la hotel Peștera. Era în jur de ora 7 p.m.
Cabana Padina era la 30-40 minute, iar refugiul Bătrâna părea la un an lumină distanță. Deci? Îi vom da un telefon Bătrânei, vizita se amână. Repede-repede la Padina, la căldură!
Am găsit o cabană Padina gălăgioasă și destul de ocupată, dar i-a mai înghesuit și pe alpinii neanunțați.
Bocancii noștri nici nu visau că se vor usca pentru ziua de duminică, iar sacii de dormit ai friguroșilor că vor șoma în rucsac.
A doua zi, conform promisiunilor, s-a plecat la 8 fix. Întârziații au trebuit să prindă din urma plutonul.
8 dintre noi am pornit pe Valea Ialomiței, iar 2 spre cabana Babele, urmând să ne regrupăm la Sinaia.
Soarele dimineții se reflecta puternic în zăpadă. Câțiva membri prevăzători ai tribului și-au pictat fața cu cremă SPF 50+. Zăpadol SR i-a făcut pe alpini foarte comunicativi și veseli și s-a râs mult pe Valea Ialomiței. O vorbă veche de când lumea zice că mult râs nu e de bine…
Crestele Doamnelor purtau cornișe, iar culoarele de avalanșă erau tăcute. Nu am găsit urme pe vale și ne-a prins prânzul tot acolo. Colțarii ne-au dat pretenții de Wolverini și un entuziasm artificial. Când la telefon am auzit un “Unde sunteți, mă?!” disperat ne-am dat seama că roz erau numai tricourile noastre.
Mecetul Turcesc era singura stâncă neacoperită de zăpadă. În rest, peste tot domnea albul. Cabana Omu părea atât de aproape când am ajuns în Șaua Cerbului, dar timpul trecea împotriva noastră (era 4 p.m.).
În 1 oră 30′ eram la Babele. Calcule peste calcule, minute adunate, marje de eroare și un PIC de panică. Telecabina se închisese așa că varianta pantofărească era exclusă. Măcar să ajungem pe lumină la Piatra Arsă! Ne facem plinul cu cola și ceai și pornim lupta cu timpul și zăpada.
La 20 de minute dupa ce ultima rază de soare s-a stins eram la cabană. Scenariu apocaliptic- ajungem la 2-3 în București. (Bine că fetele au plecat cu trenul.) Consiliu de urgență. Ce părea o glumă inițial, s-a transformat în realitate. Ne cazăm și plecăm la 4 spre Sinaia.
După ce presiunea deciziei s-a spulberat și ne-am cazat orgoliul de munțomani la confort de neconceput, a început maratonul telefoanelor. Noi tot credeam că ziua de luni va fi salvată, Luce va ajunge la serviciu, Furnică își va lua convenția de practică, Cupidon va ajunge la programare la coafor… Procrastinators unite!
Căldura din cameră, grija zilei de luni și febra musculară au făcut somnul dificil. La 4 fix ieșeam pe ușa cabanei. Dupa nici o jumătate de oră ne dăm seama că am rătăcit 2 membri. Au fost condamnați la scuba diving prin zăpadă cu jnepeniș în încercarea de a ne regrupa. Cu nervii elongați la maximum urcăm pe Muntele Furnica. În 1 oră și jumătate suntem la cota 2000. Cerul e înstelat, iar Sinaia doarme încă.
Ne furișăm pe pârtie și coborâm cu avânt. Tic-tac! Tic-tac!
La 8 fără un sfert ajungem în Sinaia, la mașini. Nu ne place lunea, dar asta e o luni specială, ce va rămâne în istoria clubului. Pentru că ziua de luni a fost salvată!
