Csángó unchained
Ce au în comun cluburile Mecanturist Galați, Hai pe munte! Iași și Pathos Alpin? Pe Lukas’ geocacherul. Așa că de 1 decembrie, Luce a planificat o tură în Munții Ciucului, prilej pentru noi să ne cunoaștem.
Participanți: Shogo, Flavia, Ratatu, Simona, Ghe, Goia, Luce, Cupidon, Sihastru, Pupăcilă, Shrek, Furnică, Mahala, Prințesa, Corina, Mamaie, Burli, Băț, Nana, Fasolă, Ciorchine, Hike, Oana, Angela, Tractor. Sper că nu am mai uitat pe nimeni.
Ne-am străduit să ne adunăm înainte de 6:00, dar nu prea ne-a ieșit. Așa că am plecat pe la 6 și un pic spre Pasul Ghimeș, punctul de plecare pe traseul spre vârful Viscol.
Vremea nu dădea semne de schimbare, era doar frig și soarele lipsea, dar odată ajunși la munte am găsit zăpadă și chiciură. Erau printre noi somnoroși, friguroși, sabotori, semănători de lene și membri dornici de urcat pe munte.
Pe la 12 am ajuns la locul de întâlnire cu ceilalți, dar fiindcă eram în întârziere ei plecaseră deja pe traseu. Ninsoarea viscolită i-a făcut pe destul de mulți dintre noi să abandoneze și să aleagă să stea la căldură la pensiune. Cu entuziasmul înghețat am pornit spre vârful Viscol.
Ningea fără milă, repezit și abundent. Parcă iarna se grăbea să pregătească muntele pentru luna decembrie.
Traseul făcut vara ar fi fost o plimbare pe faleză, dar briza mării viscolul a făcut să nu fie așa. Cu toatea astea, nu eram prea afectați. Ne-am transformat în oameni de zăpadă veseli; unii în Moș Gerilă autoritari.
Ne cam îngheța fața pe pantele expuse, genele ni se lipeau înghețate, cum-necum vântul strecura frig prin haine și poate că ne doream un pic să fim la căldură și cu o cană de vin fiert aromat. Ne mai opream la adăpostul câte unui molid solitar să ne bucurăm de câte un strop de ceai cald din termos și să ne regrupăm.
După o oră și ceva ne-am întâlnit cu membrii celorlalte cluburi. Se întorceau de pe vârf și ni s-a părut că erau mai înghețați ca noi. După spusele lor mai aveam puțin.
Viscolul, stăpân peste pantele despădurite, ne acoperea urmele și spulbera zăpada așezând-o în troiene înaintea noastră. Unul câte unul, gradele coborau tot mai mult sub zero și mai aveam doar câteva ore de lumină. Am ajuns și pe vârful Viscol-1493m, cum altcumva decât pe viscol. După câteva poze eroice ne-am adăpostit în refugiu pentru pauza de masă.
Pauza a fost scurtă pentru că ni s-a făcut frig. Ne gândeam că mai avem puțin și ajungem și noi la pensiune.
Când s-a făcut noapte de-a binelea erau -14 grade; ajutate și de viscolul care nu dădea semne de îmblânzire.
Și atunci ne-am rătăcit… Așa că am ajuns cu întârziere la mașini și cu ceva mai mulți km decât ceilalți. Cam asta era starea noastră:
Și cum tot ce îngheață se și topește așa s-a întâmplat și cu noi. La Pensiunea Csángó am fost primiți cu gulaș, vin fiert și poftă de vorbă. Am primit cadou fiecare câte o insignă cu numele/porecla noastră și sigla clubului.
Am făcut și planul pentru a doua zi: mic dejun și plecare spre Creasta Noșcolatului.
După un somn binemeritat și un mic dejun încărcat, am plecat în formație incompletă spre al doilea traseu. Vremea era mult mai blândă. Aproape zero grade, vântul adia plăcut, iar zapadă se înmuiase ușor. Mai mare dragul să pleci la drum. Fără urcușuri solicitante am ieșit într-o oră în creastă.
Soarele era eclipsat de o perdea statică de ceață și era liniște. Am scos un timp mai bun decât prevăzusem până pe vârful Noșcolat-1553m.
Nu am mai ajuns la Crucea Condra pentru că ne-am abătut de la traseu și cu mici eforturi am ieșit în valea care ducea spre pensiune, pe marcajul cruce galbenă. Prin pădurea de molizi, coborârea a fost mai abruptă și unii dintre noi au mai căzut sau și-au rupt bețele de trekking pentru că sub zăpada afânată era un strat de gheață. Dar nimeni nu s-a supărat.
Apusul ne-a oferit peisaje nostalgice cu miros de rășină de brad (de la sobele căsuțelor de lemn).
Pe ulița din Valea Rece copii cu nasuri roșii ieșiseră la săniuș. Câte o văcuță se adăpa liniștită din izvorul din poarta casei, iar pe deasupra satului rotocoale de fum aromat se pierdeau în aerul rece.
La 5 eram toți înapoi la pensiune. Seara s-a scurs cu jocuri și mâncăruri alese.
De 1 decembrie ne-am grăbit să plecăm spre casă datorită codului galben de vreme rea și am abandonat traseul Potcoava Orodic pentru altădată.
Una peste alta, a fost prima tură de iarnă adevarată.
Vor urma altele pe care d-abia le așteptăm!