Păpușa norilor
Sâmbătă, 22 noiembrie, Clubul Alpin Pathos și-a adunat flăcăii și fetele pentru a pleca într-o altă aventură.
Am reușit să umplem 5 mașini.
Membri: Shogo, Ratatu, Salahoru, Prințesa, Furnică, Shrek, Pupăcilă, Mahala, Nana, Băț, Tensiune, Yoy.
Invitată special: Hippie
Turiști: Fasole, Pong, Simona, Alex, Dana, Georgică, Sihastru, Blonda.
Voiam să strângem într-o zi tot aerul bun de munte, voie bună să ne țină cât până la următoarea ieșire și să cautăm soarele ce lipsește de mult din București.Cu obiectivele astfel stabilite, am plecat la drum. După câteva ore eram la Cabana Voina.
Nu știu alții cum sunt, dar eu când spun Iezer-Păpușa imediat mă gândesc la cantonamentul Școlii de Munte Pathos și mă ia cu asalt o mare de amintiri… frumoase.
Și nici nu a trebuit să îl căutăm mult pe Sorin că el ne-a întâmpinat de cum am coborât din mașină.
Planul de urmat era: Voina- Piciorul Valea Largă- Muntele Găinațul Mare- Vf. Grădișteanu- Vf. Păpușa- Spintecătura Păpușii- Vf. Bătrâna – Plaiul lui Pătru- Voina.
Am plecat ca un stol de vrăbii ciripind la soare. Iar vrăbiile au ciripit mult despre cuptorul încoporat și plite electrice.
În munți toamna e pe plecate, frunzele de foioase au fost aproape toate împachetate sub copaci. Molizii așteaptă cu crengile resemnate prima zăpadă, iar brazii se gândesc cu groază că vine Crăciunul. Pe poteci și pe drumurile forestiere noroiul își face încă de cap, dar pe la umbră înghețul a început să se instaleze. Coana iarnă e pe drum. Coboară de pe vârfurile munților către văi.
După un drum forestier parcurs cu elan și după un urcuș orgolios am ajuns la lizieră. Am ieșit câte unul din umbra pădurii la soare, apoi crestele ne-au prins privirile în mreje înzăpezite.
Ne-am oprit la stână pentru picnicul de 12 și poze de grup, apoi am început să urcăm Găinațul Mare. Găinaț venerabil din Cretacic, format prin orogeneza alpină. 
După ce am atins vârful Găinațului am dat și de zăpadă. Era geruită pe alocuri, transformată de vânt în fel de fel de floricele de iarnă.
După alte două ore am ajuns la o baracă modestă, unde s-a făcut schimb de mâncare și ne-am mai îmbrăcat. Peisajul era acoperit de valuri de pâclă dezorientată, mereu în schimbare.
Pe măsură ce ne apropiam de vârful Păpușa se forma în jurul nostru o mare. Marea alpină a muntelui de iarnă. Clubul Alpin e și iarna pe val!
Oare câte poze s-au făcut, câte cadre s-au potrivit și câte cadre au rămas nefotografiate?
Vârful stătea ascuns și nu a fost găsit ușor. Aș fi vrut să știu de ce i se spune Muntele Păpușa, dar internetul habar n-are. Poate vă este de ajutor această definiție: păpuşă= femeie care îşi deschide ochii ca să şi-i arate, nu ca să vadă cu ei.
După evaluarea timpului rămas până la apusul soarelui și a șanselor de a termina tura cu nervii elastici am hotărât să ne întoarcem prin coborârea pe la Cabana Cuca.
Și am început să coborâm din leagănul de deasupra norilor, prin infinite movilițe de iarba uscată. Apusul și-a agățat mai întâi un curcubeu spre Piatra Craiului, apoi s-a înfășurat in pelerine roz, roșii și violete.
Noi ne-am aprins frontalele și ne-am continuat traseul prin pădurea de sub nori.
Am început să ne povestim aventurile din cantonament și când am terminat ajunsesem la Cuca.
Am mai făcut în jur de o oră de drum forestier spre Voina în care s-au epuizat toate glumele (bune).
Pentru că orice tura care se respectă se termină cu ospăț, nici acum nu ne-am abătut de la regulă și am cinat ca ”nașii cei mari”.
După 18 ore și 21.4 km eram înapoi în București. A trecut repede ca un vis! Un vis cu nori, soare, zăpadă și oameni fericiți!
Pe data viitoare!
Furnica