Clubul Alpin Pathos

Era deja duminica de vreo 5 ore cand am plecat de la Obor (da stiu, am plagiat, astept 2-3 ani si imi retrag raportul de tura). Drumul cu masina spre varful cu nume de cascaval a rascolit vechi amintiri – ce senzatie ciudata, de aceeasi melodie pe care o asculti acum la intrarea pe autostrada iti aduci aminte ca se auzea odata, demult, cand s-au scos cheile din contact dupa o tura de cativa mii de km :).

Mergeam cu rasaritul si incercam sa ne tinem ochii deschisi si masinile dupa AMI (care probabil a dislocat in viteza niste fronturi de aer ce s-au razbunat cateva ore mai tarziu…).

In fine, avem noroc si garda suficient de sus ca trecem cu bine peste drumul nasol pana la canton. O panta indecisa ne conduce printr-o padure monotona, plina de brazi care ne tot sopteau ca ei vroiau de fapt intr-o sufragerie. Penteleul ni se arata banal.

Ajungem la statia meteo, care din fericire/pacate era deschisa/inchisa. O mica dusca din sticluta fermecata a presedintelui si 10 minute mai tarziu deja zburam  cu tot cu echipament pe ultima portiune spre varf. Cu tot skill-ul subsemnatei de a scrie compuneri de clasa a II-a, va sa zica cu mai multe adjective in fraza decat totalul celorlalte cuvinte, nu stiu sa descriu vantul care ne-a batut. Cum sa va zic, sufla de-ti intorcea vitejii din drum si lentila din ochi!

Dupa un mic soc anemometric si cateva piese de echipament lipsa, coboram in sfarsit teferi pe aceeasi carare.

La masini s-a pus de-o mica clubareala, cu promisiunea ca atunci cand se incalzeste o s-o facem si mai si mai lata.

Ne indreptam infometati spre un local autohton care promitea sa fie fara pretentii: Renaissance Bistro Café…..Nehoiu. Am ajuns printr-un noroc, nu de alta, da’ nu stia nimeni sa scrie destinatia pe GPS. Socotelile pe burta goala nu se potrivesc cu alea din fata papanasilor, dar clubul nostru-i antrenat. Preturile nu erau deloc piperate, noroc cu discutiile noastre picante! Cateva beri si confidente si uite-asa Pe aripile Vantului s-a transformat in Brokeback Penteleu 😀 

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa. Or mai fi fost si alte amintiri, dar mi-au zburat din memorie…Fiti atenti, incepe cu AL, a fost o tura din aia super misto cum face Alpinu si despre care zicem noi ca e….5, 4, 3, 2, 1…

Fiica ratacitoare.

Pentru a ne îmbunătăți skillurile de alpini hivernali, s-a propus o tură în Făgăraș înainte de Crăciun. Pe parcursul săptămânii premergătoare, s-au făcut eforturi pentru a asigura colțarii, pioleții și sacii de dormit celor implicați. Le mulțumim pe această cale celor darnici: Ciorchine, Cizz, Mahala, Hike, Nana, Ghe, Gerilă, Ciclop, Pizzaru, Lemi.

Planul nostru s-a modificat pentru că s-a dat avertizare de avalanșă în Făgăraș. Pe cei mai (in)conștienți dintre noi, asta nu ne-a influențat decizia. Totuși, din 13 am rămas 10 doritori.

Ne-am echipat conform cerințelor… Citez:

Echipament necesar: frontala, bocanci seriosi, parazapezi, haine si manusi impermeabile, folie de supravietuire, sac si izopren de 4 sezoane, haine si manusi groase, caciula, ochelari de soare, crema de soare, coltari, piolet, pungi de gunoi groase (pt. ancorat cortul), fluier.

Echipament recomandat: bete de trekking cu rozete de zapada, harta si busola, buna dispozitie, termos, vesta sau jacheta de puf, halat de baie, saltea (ex. thermarest), primus, colinde, sticle din plastic cu deschidere larga (tip nalgene), stegulet fosforescent pentru semnalizat buda personala, un mic prosop pentru sters zapada care patrunde in cort, o lumanare tip candela pentru frigurosi, bani pentru cumparat apa de la oamenii cu primus, saruri pentru apa din zapada topita, mancare (cabanierul gateste oribil)

Echipament nerecomandat: calorifer, aeroterma sau orice alt tip de aparat casnic pe baza de curent (la cabana nu exista generator), glume bune, manele, oameni care dorm in masina (cu exceptia soferilor), mobil cu numarul de la salvamont memorat si bauturile non-alcoolice.

La ora întunericului, sub strașina vechii cabane, voioșia a sfidat frigul. Sau nu a fost voioșie, ci doar un simptom al hipotermiei, dar nu vom ști niciodată. S-au cântat colinde pe voci suave (?) și s-a ajuns la frânturi de cântece însoțite de un ritm haotic al picioarelor, un fel de sârbă a la Skrillex (HA! alt simptom). 750 ml: 8 – nu a fost o idee bună, cu tot cu mirodenii. Au urmat încercări de iluzionism cu candela.  Să ținem candela fără mâini, ținându-ne de mâini!

Ce au în comun cluburile Mecanturist Galați,  Hai pe munte! Iași și Pathos Alpin? Pe Lukas’ geocacherul. Așa că de 1 decembrie, Luce a planificat o tură în Munții Ciucului, prilej pentru noi să ne cunoaștem.

Participanți: Shogo, Flavia, Ratatu, Simona, Ghe, Goia, Luce, Cupidon, Sihastru, Pupăcilă, Shrek, Furnică, Mahala, Prințesa, Corina, Mamaie, Burli, Băț, Nana, Fasolă, Ciorchine, Hike, Oana, Angela, Tractor. Sper că nu am mai uitat pe nimeni.

Ne-am străduit să ne adunăm înainte de 6:00, dar nu prea ne-a ieșit. Așa că am plecat pe la 6 și un pic spre Pasul Ghimeș, punctul de plecare pe traseul spre vârful Viscol.

Vremea nu dădea semne de schimbare, era doar frig și soarele lipsea, dar odată ajunși la munte am găsit zăpadă și chiciură. Erau printre noi somnoroși, friguroși, sabotori, semănători de lene și membri dornici de urcat pe munte.

Pe la 12 am ajuns la locul de întâlnire cu ceilalți, dar fiindcă eram în întârziere ei plecaseră deja pe traseu. Ninsoarea viscolită i-a făcut pe destul de mulți dintre noi să abandoneze și să aleagă să stea la căldură la pensiune. Cu entuziasmul înghețat am pornit spre vârful Viscol.

Ningea fără milă, repezit și abundent. Parcă iarna se grăbea să pregătească muntele pentru luna decembrie.

Traseul făcut vara ar fi fost o plimbare pe faleză, dar  briza mării viscolul a făcut să nu fie așa. Cu toatea astea, nu eram prea afectați. Ne-am transformat în oameni de zăpadă veseli; unii în Moș Gerilă autoritari.

Ne cam îngheța fața pe pantele expuse, genele ni se lipeau înghețate, cum-necum vântul strecura frig prin haine și poate că ne doream un pic să fim la căldură și cu o cană de vin fiert aromat. Ne mai opream la adăpostul câte unui molid solitar să ne bucurăm de câte un strop de ceai cald din termos și să ne regrupăm.

După o oră și ceva ne-am întâlnit cu membrii celorlalte cluburi. Se întorceau de pe vârf și ni s-a părut că erau mai înghețați ca noi. După spusele lor mai aveam puțin.

Viscolul, stăpân peste pantele despădurite, ne acoperea urmele și spulbera zăpada așezând-o în troiene înaintea noastră. Unul câte unul, gradele coborau tot mai mult sub zero și mai aveam doar câteva ore de lumină. Am ajuns și pe vârful Viscol-1493m, cum altcumva decât pe viscol. După câteva poze eroice ne-am adăpostit în refugiu pentru pauza de masă.

Pauza a fost scurtă pentru că ni s-a făcut frig. Ne gândeam că mai avem puțin și ajungem și noi la pensiune.

Când s-a făcut noapte de-a binelea erau -14 grade; ajutate și de viscolul care nu dădea semne de îmblânzire.

Și atunci ne-am rătăcit… Așa că am ajuns cu întârziere la mașini și cu ceva mai mulți km decât ceilalți. Cam asta era starea noastră:

Și cum tot ce îngheață se și topește așa s-a întâmplat și cu noi. La Pensiunea Csángó am fost primiți cu gulaș, vin fiert și poftă de vorbă. Am primit cadou fiecare câte o insignă cu numele/porecla noastră și sigla clubului.

Am făcut și planul pentru a doua zi: mic dejun și plecare spre Creasta Noșcolatului.

După un somn binemeritat și un mic dejun încărcat, am plecat în formație incompletă spre al doilea traseu. Vremea era mult mai blândă. Aproape zero grade, vântul adia plăcut, iar zapadă se înmuiase ușor. Mai mare dragul să pleci la drum. Fără urcușuri solicitante am ieșit într-o oră în creastă.

Soarele era eclipsat de o perdea statică de ceață și era liniște. Am scos un timp mai bun decât prevăzusem până pe vârful Noșcolat-1553m.

Nu am mai ajuns la Crucea Condra pentru că ne-am abătut de la traseu și cu mici eforturi am ieșit în valea care ducea spre pensiune, pe marcajul cruce galbenă. Prin pădurea de molizi, coborârea a fost mai abruptă și unii dintre noi au mai  căzut sau și-au rupt bețele de trekking pentru că sub zăpada afânată era un strat de gheață. Dar nimeni nu s-a supărat.
Apusul ne-a oferit peisaje nostalgice cu miros de rășină de brad (de la sobele căsuțelor de lemn).
Pe ulița din Valea Rece copii cu nasuri roșii ieșiseră la săniuș. Câte o văcuță se adăpa liniștită din izvorul din poarta casei, iar pe deasupra satului rotocoale de fum aromat se pierdeau în aerul rece.
La 5 eram toți înapoi la pensiune. Seara s-a scurs cu jocuri și mâncăruri alese.
De 1 decembrie ne-am grăbit să plecăm spre casă datorită codului galben de vreme rea și am abandonat traseul Potcoava Orodic pentru altădată.
Una peste alta, a fost prima tură de iarnă adevarată.
Vor urma altele pe care d-abia le așteptăm!