Clubul Alpin Pathos

Au participat: Shogo, Bat, Nana, Luce, Cupidon, Printesa, Mahala, Tractor, Sihastru, Yoy, Abu, Mamaie, Burli, Ciocapic, Flaviu.

*Photos not allowed for this post due to highly i-mature content.

“Ma bucur ca participantii au inteles perfect spiritul intalnirilor, sper sa ne vedem in numar si mai mare la Intalnirea de vara.” Shogo

“O familie mare si frumoasa care a demonstrat inca o data ca se poate distra si la nivelul marii (a se citi piscinei) asa cum o face si pe culmile muntilor. Un weekend pe cinste in care am dat ingramadirea placuta din refugiu pe cea din sauna si traseele frumoase si istovitoare pe balaceala si bulele relaxante din piscina. Inca o amintire frumoasa si dovada ca acolo unde suntem noi, nu poate sa fie decat voie buna!”  Nana

“Deci, baie, sauna, bule, afinata, visinata, caisata, “padureata” (buuune), bancuri, joc, papa. Genul de iesire care pare sa fie tot mai agreata de cei din CAP. Dixit.” Yoy

“Cupidon e de parere

C-a fost o mare placere.

Lume buna, relaxare,

Marfa, frate, cat de tare!

Cred c-ar trebui mai des

Sa scapam de tot de stres

Si cam o data pe luna

Asa tura-i numa’ buna!

Asa buna-organizare

Numai Shogo sigur are.

Si ii multumim frumos

Ca la Tusnad el ne-a scos.” Cupidon

“Balaceala, Relaxare, Distractie, Joc si joaca, cultura generala, povestiri de seara. Am putea sa facem mai des astfel de ture.”  Printesa

“A fost o super tura de relaxare! Locatie mega super ok, mancare foarte buna, oameni pe masura! Sustin ideea de a face in fiecare an/primavara o tura de acest gen!” Mahala

“O ieșire din București excelentă. ”  Ciocapic

“… toate provocarile au fost depasite cu succes deoarece am fost inconjurati de prieteni. … noptea se incheie cu multe bancuri scarboase, jocuri, povestiri si informatii utile … desigur toate acestea la un pahar,  vor asigura distractia pana dimineata. Intr-un top al preferintelor pe primul loc a iesit caisata, urmata de visinata si de lichiorul de fructe de padure, iar pe ultimul loc afinata. Eu le recomand pe toate deoarece pana la final vor fi toate sticlele goale. Sunt foarte multe de povestit dar dupa acest weekend am o singura imagine in minte, cand am iesit sera in piscina acoperita de abur, luminata doar de luna si inconjurata de munti, o imagine ce nu pote fi descrisa in cuvinte.” Mamaie

“Super marfa! Mai vrem balaceala si jocuri!”  Flaviu

“Un singur cuvant ar putea descrie acest weekend:

DEMENTIAL .. la propriu. O tura cum nu ma asteptam, din pacate foarte multi dezertori. Umorul de calitate, o adevarata incantare in fiecare moment. Mi-a placut ideea de a renunta la traseu in favoarea inca unei zile de balaceala in apa termala in aer liber, jacuzzi si de leneveala in saune (finlandeza si umeda). Daca as putea da timpul inapoi, as recomanda tura fara ezitare.” Batz

“Mare petrecere mare

Am facut l-apus de soare

Cu jocuri si glume multe

Cand citeam in carti oculte.

Foarte tare! Sa bagam si ore de disco!” Tractor

“Cum au spus si colegii mai sus (mult mai frumos ca mine), e bine sa mai facem si ture de relaxare din cand in cand. It helps bond the team together.” Sihastru

“A fost un sfarsit de sapatamana frumos, plin de relaxare, balaceala, povesti si surprize placute – martisoare! Multumesc!” Abu

“Consider tura de la Baile Tusnad una foarte reusita si incurajez sa mai facem astfel de actiuni.

Nota 10 pt Caisata si Fructe de Padure. M-am simtit bine la “povestile la gura sobei”, care s-au extins pana in noapte prin jocul de Dixit.

Felicitari pentru organizare!” Luce

“Nu am cuvinte sa exprim cat de fain a fost.” Burli

Zăpadă pe munte era, entuziasm de participare și învățare aveam, așa ca ne-am pus ambiția la un loc să facem o mega tură de anduranță în Bucegi. PMB, frate!

Planificat:

• 14 feb: Sinaia- Stâna Regală- Piciorul Pietrei Arse- Complex Piatra Arsă- Hotel Peștera- Refugiul Bătrâna
• 15 februarie: Refugiul Bătrâna- Caban Omu- Cabana Babele- Complex Piatra Arsă- Sinaia

Participanți: Salahoru, Prințesa, Oana, Furnica, Fasolă, Luce, Cupidon, Sihastru, Pupăcilă, Shrek.

Am plecat 9 din București și 1 din Târgoviște.

La 9 și ceva am plecat pe traseu. Încercam să nu ne gândim la ce ne așteaptă… Dar pioleții ne țineau curajul și colțarii ne făceau să zâmbim amintindu-ne de mocheta găurită cu o seară înainte. O pălărie statement ne-a adus aminte de… “Fuhrer”.

Era  o zi însorită, zăpada topită nu prea convenea bocancilor, iar echipamentul  devenise prea călduros.

Au fost două puncte de belvedere pe traseu și cu muncă de convingere doar unul am bifat. Alpinii ăștia sunt greu de impresionat. Și mai au și bluze roz…

De la Stâna Regală am intrat pe traseul Piciorului Pietrei Arse. Îngust și șerpuitor, l-am parcurs cu ajutorul pioletului, cu grijă și distanțe între noi.  La prima vedere pioletul pare o unealtă sofisticată, dar nu esențială. Ei bine, pe porțiunile înclinate și înghețate, unde bocancul se sprijină pe trepte de 1-2cm, pioletul e sabia Jedi.

La Băncuțe ne-am reîntâlnit cu soarele, care ne-a ademenit la vorbă. Aveam tendința să lungim pauzele. Eu pun asta pe seama soarelui și a lenei peisajului.

Ceaiul de la ora 4 a fost savurat la Piatra Arsă, la căldură și în zgomotul știrilor cu arestări. Hai să profităm cât mai mult de ultimele ore de lumină. Spre Vest, alpini!

Zăpada era înșelătoare. Când mergeam pe plăci de gheață, când hop! până la genunchi/șold. În unele porțiuni avea și 3m; o mare de zăpadă vălurită și înghețată după bunul plac al vântului. Zece umbre pe zăpadă continuu glisau spre asfințit lăsând în urmă mii de pași.

Câteodată era nevoie să facem liniște și să trecem unul câte unul să nu trezim balaurii din zăpadă.

Când soarele s-a ascuns după o cortină purpurie noi nu ajunsesem la Peștera. Eram cam presați de timp. Hopa-zdup, zdup-hop prin zăpadă. Dacă vă e dor vă recomand un substitut: Zăpadol SR.

Ultimele minute de lumina se scurgeau, iar Șaua Bătrâna era departe în zare. Scufițelor roșii (în curând burgundy- conform alegerii membrilor clubului) le încolțea gândul că nu o vor vedea pe Bătrâna bunicuță pe 14 februarie. Poate lupul va ajunge la ea.

Prin pădure, două scufițe au început să cânte. Urșii, lupii și alte lighioane probabil și-au băgat capetele în zăpadă. Când au epuizat playlist-ul au ajuns la hotel Peștera. Era în jur de ora 7 p.m.

Cabana Padina era la 30-40 minute, iar refugiul Bătrâna părea la un an lumină distanță. Deci? Îi vom da un telefon Bătrânei, vizita se amână. Repede-repede la Padina, la căldură!

Am găsit o cabană Padina gălăgioasă și destul de ocupată, dar i-a mai înghesuit și pe alpinii neanunțați.

Bocancii noștri nici nu visau că se vor usca pentru ziua de duminică, iar sacii de dormit ai friguroșilor că vor șoma în rucsac.

A doua zi, conform promisiunilor, s-a plecat la 8 fix. Întârziații au trebuit să prindă din urma plutonul.

8 dintre noi am pornit pe Valea Ialomiței, iar 2 spre cabana Babele, urmând să ne regrupăm la Sinaia.

Soarele dimineții se reflecta puternic în zăpadă. Câțiva membri prevăzători ai tribului și-au pictat fața cu cremă SPF 50+. Zăpadol SR i-a făcut pe alpini foarte comunicativi și veseli și s-a râs mult pe Valea Ialomiței. O vorbă veche de când lumea zice că mult râs nu e de bine…

Crestele Doamnelor purtau cornișe, iar culoarele de avalanșă erau tăcute. Nu am găsit urme pe vale și ne-a prins prânzul tot acolo. Colțarii ne-au dat pretenții de Wolverini și un entuziasm artificial. Când la telefon am auzit un “Unde sunteți, mă?!” disperat ne-am dat seama că roz erau numai tricourile noastre.

Mecetul Turcesc era singura stâncă neacoperită de zăpadă. În rest, peste tot domnea albul. Cabana Omu părea atât de aproape când am ajuns în Șaua Cerbului, dar timpul trecea împotriva noastră (era 4 p.m.).

În 1 oră 30′ eram la Babele. Calcule peste calcule, minute adunate, marje de eroare și un PIC de panică. Telecabina se închisese așa că varianta pantofărească era exclusă. Măcar să ajungem pe lumină la Piatra Arsă! Ne facem plinul cu cola și ceai și pornim lupta cu timpul și zăpada.

La 20 de minute dupa ce ultima rază de soare s-a stins eram la cabană. Scenariu apocaliptic- ajungem la 2-3 în București. (Bine că fetele au plecat cu trenul.) Consiliu de urgență. Ce părea o glumă inițial, s-a transformat în realitate. Ne cazăm și plecăm la 4 spre Sinaia.

După ce presiunea deciziei s-a spulberat și ne-am cazat orgoliul de munțomani la confort de neconceput, a început maratonul telefoanelor. Noi tot credeam că ziua de luni va fi salvată, Luce va ajunge la serviciu, Furnică își va lua convenția de practică, Cupidon va ajunge la programare la coafor… Procrastinators unite!

Căldura din cameră, grija zilei de luni și febra musculară au făcut somnul dificil. La 4 fix ieșeam pe ușa cabanei. Dupa nici o jumătate de oră ne dăm seama că am rătăcit 2 membri. Au fost condamnați la scuba diving prin zăpadă cu jnepeniș în încercarea de a ne regrupa. Cu nervii elongați la maximum urcăm pe Muntele Furnica. În 1 oră și jumătate suntem la cota 2000. Cerul e înstelat, iar Sinaia doarme încă.

Ne furișăm pe pârtie și coborâm cu avânt. Tic-tac! Tic-tac!

La 8 fără un sfert ajungem în Sinaia, la mașini.  Nu ne place lunea, dar asta e o luni specială, ce va rămâne în istoria clubului. Pentru că ziua de luni a fost salvată!

Salahoru

PMB, frate!

Tura Predeal -> Piatra Mare -> Predeal in cateva cifre:

2015, luna a 2-a, ziua a 8-a.

Tura de o zi, in circuit.

6 protagonisti, 5 plecati din Bucuresti, 1 din Targoviste: Pupacila, Printesa, Shrek, Sihastru, Salahoru, Luce.

2 marcaje: urcare in principal pe CR, coborare principal pe BA.

Varf: 1844.

10 ore.

20 km fara 200 de metri.

Pe final, rampa-pa-pa, rampa-pa-pa, rampa-pa-pa prostului! Ne-a dat-o la “pisic”.

PMB, frate!

Mont Blanc e si mai aproape!

Printesa

 Tura Predeal-Piatra Mare vazuta prin ochii mei. Fiti indulgenti, va rog, nu prea ma consider foarte talentata in ale scrierii, poate reusim totusi sa facem un mix din toate informatiile si sa iasa ceva dragut.

Sa revenim la povestire.

Au fost odata ca niciodata 6 tineri ambitiosi, frumosi si dornici sa indure frigurile iernii pentru a se pregati pentru Mont Blanc (PMB) in primul weekend al lunii Februarie 2015.

Acesti tineri se numesc: Salahoru, Sihastru, Luce, Printesa, Pupacila si Shrek. Tinerii foarte constiinciosi, s-au pregatit o saptamana intreaga, au cautat rutele potrivite, alternative dar dupa cum se stie ca noaptea e un sfetnic bun, dimineata s-au hotarat sa amane ruta stabilita PMB din cauza conditiilor meteo foarte nefavorabile (cod galben de ninsori) si sa faca o tura ’’lejera’’ in Predeal-Piatra Mare.

Toate bune si frumoase, intalnire la 6:30 la Obor, sincron perfect desi calul Printesei s-a impotmolit in intersectia de la Apaca si nu mai voia sa plece. Se intalnesc si cu junele Luce in Predeal si pornesc la drum, nu inainte de a lua micul dejun si a se echipa corespunzator.

Tura se anunta lejera, vreme frumoasa, soare pe alocuri. Pornesc pe marcajele CR (Cruce Rosie) din Cioplea, dornici sa cucereasca varful Piatra Mare (1844m). Odata ajunsi in varf, ceata, vant puternic-coafura nu mai rezista, poza de grup…inca una ca au clipit, hai inca una si singuri, posteaza pe facebook, “La multi ani, Nea Ionel!”. Stai ca le e foame/sete si hai odata ca s-au pornit. Urme de ursi si ursuleti…ceva zgomote ciudate (si nu de la ei). Scot toti fluierele si se pun pe cantat. Coborarea o fac pe PA (Punct albastru), si coboara, si iar coboara…le place tare mult pe la 1300m. Si dupa ce au coborat suficient, au inceput sa urce, si iar sa urce si tot asa pana au ajuns la concluzia ca pe Mont Blanc la coborare- se coboara dar pentru Mont Blanc, la coborare-se urca. Dupa 10 ore petrecute impreuna, 20km parcursi, un varf cucerit si febra musculara, tinerii s-au bucurat de un PMB neplanificat, dar cu reusita de 100%.

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea-asa.

Daca este prea povestire, sau pare prea de copii, putem sa ramanem oricum pe prima varianta.

 

Luce

O vorba corporatista spune ca un proiect este dus la bun sfarsit printr-o planificare buna.

Ciudat e ca sambata seara nu aveam o idee clara a turei ce va urma.

Saptamana de dinainte de aceasta tura a fost una tumultuoasa, tinand cont de mailurile ce au curs pe grupul pathosalpin. Joi seara s-a intrat cu adevarat in atmosfera de tura: apreciez creearea acestor chat-uri cu personajele direct interesate. Printre randuri, am putut citi chestii interesante (multumim Ionel pt linkuri) si sa ne facem o idee despre ce aveam in fata.

Ingrijorarea fata de codul galben anuntat la meteo pentru sambata s-a transformat in realitate in momentul in care dis de dimineata s-a luat decizia de a anula plecarea. Rucsacul era gata, cu sac de dormit, liner, izopren, haine groase pt dormit, s.a.m.d. Decizia a parut rationala la acel moment (tinand cont cum aratau imaginile de pe Webcam), asa ca ne-am intors la somn. Unii nu imediat, pentru ca nu au rezistat tentatiei cafelei. Asa ca am vazut un episod de Criminal Minds. Spoiler alert: RIP Jason Gideon!

A doua zi ne-am invins temerile legate de vreme si ne-am pus in miscare. Ne-am sincronizat binisor in Predeal: am ajuns cu putin inaintea lor la hotel Belvedere, timp cat sa inspectez locuri de parcare si sa imi «montez» parazapezile. Echiparea a durat din nou destul de mult, consider ca e un aspect la care mai putem lucra in spirit PMB. De data aceasta, «echiparea»  a inclus si mic dejun, cafea, ceai la restaurant.

Traseu de urcare: Cruce Rosie:  Cioplea – Poiana Stanei din Pietricia – Vf. Piatra Mare

Peisajul foarte placut, iar vremea destul de calda, cu soare pe alocuri. Urcare lejera in prima parte, apoi «ping-pong» intre 1200-1300 (urcusuri si coborari), ceea ce a dus la o noua expresie alpina: “altitudine de labargeala”. Odata cu atingerea lui 1400m facem si pauza de pranz, pe care Printesa o condimenteaza cu povesti despre papa, papa, paparazzi.

Urmeaza cea mai serioasa urcare din tura, destul de accentuata. Ne amintim sloganul Pathos: “Ia A(l)titudine!”. Iesim din padure si simtim cum creste stratul de zapada. Cu amintirea Iezerului in minte, pasitul pe zapada este inca safe! Deviem putin de la traseu si urcam o rampa abrupta. O mica portiune cere atentie sporita (cornisa de avalansa), acolo am fi putut pune coltari in picioare. Ajungem in creasta, alt 1800 m si ceata se ingroasa, incat distingem cu greu urmatoarele semne. Scot GPS-ul, setez vf Piatra Mare ca tinta si cu ajutorul busolei corectez micile abateri. Atingem varful, ne tragem in poze, inclusiv in ochelari, ascultam descrierea lui Ionel privind muntii din imprejurimi (o splendoare, nu am vazut nimic!), dupa care o luam la vale. Avem nevoie din nou de GPS ca sa refacem portiunea de urcare. Si de fluiere, caci niste zgomote ciudate ne duc cu gandul la faptul ca amicul URS(US) este prin zona. Ajungem in padure, unde scapam de viscol, ne mai hidratam cu putin ceai si gata sa incepem un nou traseu, spre tunel!

Traseu coborare: Punct albastru: Poiana Stanei din Pietricica (zona superioara) – Valea Timisului Sec de Sus (Timisul Sec Mic) – Cioplea

Traseul este frumos si diferenta de nivel scade progresiv. Chiar mai mult decat ne asteptam, intrucat ajungem sub 1000m. Se face noapte si punem frontalele. Nu ma ajuta si la nici 10 min dupa ce am purtat discutia cu Sihastru despre condusul cu bocanci si hotararea mea de a-i tine in continuare in picioare, intalnesc ascunsa sub zapada o balta de toata frumusetea! Ajungem la tunel si mergem o portiune pe calea ferata. La un momentat Pupacila a intrebat daca tura este PMB sau “Plimbarica de duminica”. Raspunsul a venit de la sine. A urmat o urcare de toata frumusetea, in noapte, pt revenire in traseul de urcare. Gandul de ciorbita ne-a impulsionat si am reusit sa iesim cu bine!

Tura s-a incheiat cu o masa “magica” in Busteni, comentarii despre Facebook si nr de like-uri, romgleza si multe altele. Apoi ne-am luat la revedere si am plecat pe drumul meu (ala “paduchios”) spre casa. 2 masini pe sensul de mers, vreo 120 din sens opus, cativa copoi ce stateau la ciupeala in Fieni sau Aninoasa. Alimentez la Pucioasa (23:20) si sunt tras in piept de colegii mei Petromisti (pretul de pe pancarta diferea de cel de la pompa). Cica se schimbase la ora 23:00. Huuaa! 😛 Ajung acasa la 23:50.

Concluzie: tura faina, aer curat, antrenament bun, let’s do it again !

Shrek

As adauga fata de cele spuse anterior:

9:40 plecarea din Predeal de la Cabana Cioplea

12:40 pauza de masa

15:00 Varf Piatra Mare

19:30 am ajuns din nou la masini

Observatie:

Pe varf este semnal 3G! asa ca cine vrea poate sa partajeze (share-uiasca) poze pentru a primi like-uri!

 

Data: 17-18 ianuarie

Participanti: Hike, Oana, Ionel, Cizz, Andrei (turist), Luce, Cupidon, Sihastru, Shrek, Pupacila

Traseu prima zi: Voina – culmea Vacarea – vf Vacarea 2068m – vf Tiritoasa 2172m– vf Catunu 2319m – Crucea Ateneului – refugiul Iezer (banda rosie) – 7h/9h
Traseu a doua zi: refugiul Iezer – Voina (punct albastru) – 6h/7h

Plecare din Bucuresti: ~6:15am
Pauzele lungi si dese, cheia traseelor sterse. Opriri:
– Lukoil cu 5km inainte de Targoviste – doar MOZ; AMI a ratat benzinaria si a trecut nonsalant pe langa MOZ, noroc ca MOZ a fost pe faza.
– Targoviste – Luce se adauga echipei. (~8:15am, ~10min)
– Petrom – lichid de parbriz, cafea, pipi. (~20min)
– Lidl Campulung – placintele mult visate lipsesc, asa ca ne plimbam derutati prin magazin, dar in final ii facem totusi vanzare. In parcare lumea e iritata, fapt ce ne nedumereste; ne asteptam la mai mult calm si bunavointza intr-o localitate micutza de la poalele muntzilor, intr-o zi frumoasa, calda, calma, cu soare si fara vant. (~30min)
Sosire Voina (950m): ~11:00am

Plecare in traseu pe culmea Vacarea (banda rosie) : 11:50am
Incepem urcusul prin padure (“panta prostului”). Vreme superba, soare, cald, cer albastru, senin.

12:15 – 1065m – caldura mare, mon’cher! Pauza de dezbracat. Fiind mai mare si avand hainele mai mari, este evident ca si pauza va fi mai mare, asa ca Cizz ramane in urma.
12:45 – 1250m
13:00 – regrupare; Cizz nu apare, Andrei se intoarce dupa el; aflam ulterior ca Cizz a fost tradat de bocancii proaspat achizitionati, facandu-i incomoda deplasarea. Avea sa sufere intreaga tura 🙁
14:00 – 1608m (Luce)/1630m (Sihastru)/1680m(Oana) – stana din Vacarea (la iesirea din padure)
~1h pauza la stana, papat, admirat peisaj, povestit.

Pe la 15:00 plecam de la stana. Continuam urcusul. Pe masura ce ne apropiem de creasta se duce soarele, creste nivelul zapezii si incepe sa bata vantul.

16:40 – ~1900m – zapada pana la genunchi.
Dupa ce iesim in creasta, nivelul de zapada scade. Pe alocuri se vede iarba.
17:15 – mergem pe creasta, apus superb

17:45 – vf. Vacarea 2068m
Deja s-a intunecat si bate vantul destul de tare.

19:15 – regrupare la o momaitza – yo am inteles 2250m, dar posibil sa fi fost vf. Tiritoasa 2172m.
Gasim destul de greu marcajele, numai cu ajutorul GPS-urilor lui Luce/Sihastru.
19:40 – o momaita.

19:45 – alta momaita.

Unul din cele de mai sus ar putea fi vf Catunu 2319m.
20:15 – am ajuns in sfarsit la semnul care indica 1/2h pana la refugiu.

Dupa lasarea intunericului am gasit destul de greu marcajele si nu am urmarit traseul exact, astfel ca am ocolit Crucea Ateneului Voinesti, trecand pe la ~30m de ea.
20:40 – refugiul Iezer 2135m (total: ~9h).
Oana+Cupidon+Ionel au ajuns de la ~19:00 (total: ~7h).
La refugiu mai erau 3 persoane, aflate deja in paturi, pregatite de somn.
“Oana, Cupidon si Ionel s-au intalnit cu cei trei necunoscuti pe traseu. Ei se intorceau din drumul spre refugiu, insa cand ne-au vazut hotararea s-au razgandit. Oarecum ne-am alaturat, iar venirea intunericului ne-a facut sa ne grupam si sa mergem impreuna. Aveau gps, stiau drumul, dupa cum si Oana il stia bine si aveau o lanterna foarte puternica. Acest lucru ne-a ajutat sa reperam la timp traseul dupa ce ne-am abatut un pic la stanga pe o culme. Am ajuns impreuna la refugiu.”
Andrei pregateste cina, dar mananca singur, toti sunt epuizati si dupa alegerea si pregatirea paturilor, se trece la somn. La 22:30 tot refugiul doarme.
A doua zi somn de voie. Nu am facut niciun plan de cu seara pt ca eram obositi si “noaptea este cel mai bun sfetnic”. Pe la 8:00 incepem sa ne trezim. Dupa o scurta dezbatere ajungem la concluzia ca cel mai bine este sa coboram direct la Voina, pe traseul punct albastru. Drept pentru care nu ne grabim sa plecam, ci mai zabovim putin ca sa admiram peisajul si sa luam micul dejun.

Vremea este putin mai rece decat in ziua precedenta, soarele e ascuns dupa nori si bate un vanticel moderat (mai slab decat cu o seara inainte, dar mai puternic decat la 5am).
10:30 – plecam de la refugiu pe marcajul punct albastru.

Vremea e buna, dar zapada e muuuuulta si pufoasa. Inotam in ea (doar Andrei pare sa zboare pe deasupra). Zapada nu e destul de inghetata, asa ca la fiecare pas ne inghite si intram care pana la genunchi, care pana la brau. Conditiile extreme impun masuri extreme: rostogoliri, mers in 4 labe, dat pe tobogan.
14:00 – am intrat in padure (~1700m).
De-acum traseul este unul obisnuit, zapada nu mai pune probleme si mergem in pas intins la Voina.
16:00 – regrupare 1100m; toti in afara de Cizz&Luce care, aflam ulterior, au coborat pe firul apei.
16:50 – sosire cabana Voina (total: ~6h).
18:00 – sosire Cizz&Luce cabana Voina, cu zambetul pe buze 🙂 (total: ~7h).
Papa la cabana Voina, ~19:00 plecare spre Bucursti, ~23:00 sosit in Bucuresti.
Geografie – extras de aici: danchitila.wordpress.com/tag/vacarea/

 Muntii Iezer sunt delimitati de Piatra Craiului si Fagaras; sunt localizati intre cursurile superioare ale Doamnei si Dambovitei. Cel mai inalt varf de aici este Iezerul Mare cu 2462 m alt. urmat de varful Papusa cu 2391 m alt. Traseele nu prezinta portiuni de catarare, Iezer fiind un masiv in care predomina culmile prelungi si golase. Principalul punct de acces in acest masiv, sau unul dintre cele mai cunoscute, este comuna Leresti. Din Bucuresti se merge spre Campulung Muscel apoi Leresti si de aici la cabana Voina pe un drum foarte accidentat. Masina se poate lasa la Voina iar de aici se pleaca spre inaltimile Iezerului. Sunt 2 cabane importante in acest masiv: Voina si Cuca.

Refugiul Iezer este construit din piatra si este cel mai mare si mai bine pus la punct refugiu pe care l-am vazut eu. Este situat intr-o caldare ce gazduieste lacul Iezer, la 2135 m. Are 3 camere (daca socotesc si sala de mese) dintre care una, cea in care se doarme, este deschisa publicului; cealalta este a salvamontului si nu am vazut-o deschisa decat de vreo doua ori. Acolo isi tin ei echipamentul si alte lucruri personale. A treia este sala in care se mananca. In sala de mese este o soba care poate fi folosita cu incredere; in general gasiti lemne acolo dar poate e bine sa aduceti si voi cate ceva. Pe paturi se gasesc si niste saltele vechi pe care se poate dormi. Aproximativ 6 saltele din burete.

Cine se scoala de dimineatza termina toata creasta: mihaicernat.com/2011/02/06/iezer-papusaintegrala-de-iarna-a-crestei-principale/

Pupacila

Era deja duminica de vreo 5 ore cand am plecat de la Obor (da stiu, am plagiat, astept 2-3 ani si imi retrag raportul de tura). Drumul cu masina spre varful cu nume de cascaval a rascolit vechi amintiri – ce senzatie ciudata, de aceeasi melodie pe care o asculti acum la intrarea pe autostrada iti aduci aminte ca se auzea odata, demult, cand s-au scos cheile din contact dupa o tura de cativa mii de km :).

Mergeam cu rasaritul si incercam sa ne tinem ochii deschisi si masinile dupa AMI (care probabil a dislocat in viteza niste fronturi de aer ce s-au razbunat cateva ore mai tarziu…).

In fine, avem noroc si garda suficient de sus ca trecem cu bine peste drumul nasol pana la canton. O panta indecisa ne conduce printr-o padure monotona, plina de brazi care ne tot sopteau ca ei vroiau de fapt intr-o sufragerie. Penteleul ni se arata banal.

Ajungem la statia meteo, care din fericire/pacate era deschisa/inchisa. O mica dusca din sticluta fermecata a presedintelui si 10 minute mai tarziu deja zburam  cu tot cu echipament pe ultima portiune spre varf. Cu tot skill-ul subsemnatei de a scrie compuneri de clasa a II-a, va sa zica cu mai multe adjective in fraza decat totalul celorlalte cuvinte, nu stiu sa descriu vantul care ne-a batut. Cum sa va zic, sufla de-ti intorcea vitejii din drum si lentila din ochi!

Dupa un mic soc anemometric si cateva piese de echipament lipsa, coboram in sfarsit teferi pe aceeasi carare.

La masini s-a pus de-o mica clubareala, cu promisiunea ca atunci cand se incalzeste o s-o facem si mai si mai lata.

Ne indreptam infometati spre un local autohton care promitea sa fie fara pretentii: Renaissance Bistro Café…..Nehoiu. Am ajuns printr-un noroc, nu de alta, da’ nu stia nimeni sa scrie destinatia pe GPS. Socotelile pe burta goala nu se potrivesc cu alea din fata papanasilor, dar clubul nostru-i antrenat. Preturile nu erau deloc piperate, noroc cu discutiile noastre picante! Cateva beri si confidente si uite-asa Pe aripile Vantului s-a transformat in Brokeback Penteleu 😀 

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa. Or mai fi fost si alte amintiri, dar mi-au zburat din memorie…Fiti atenti, incepe cu AL, a fost o tura din aia super misto cum face Alpinu si despre care zicem noi ca e….5, 4, 3, 2, 1…

Fiica ratacitoare.

Pentru a ne îmbunătăți skillurile de alpini hivernali, s-a propus o tură în Făgăraș înainte de Crăciun. Pe parcursul săptămânii premergătoare, s-au făcut eforturi pentru a asigura colțarii, pioleții și sacii de dormit celor implicați. Le mulțumim pe această cale celor darnici: Ciorchine, Cizz, Mahala, Hike, Nana, Ghe, Gerilă, Ciclop, Pizzaru, Lemi.

Planul nostru s-a modificat pentru că s-a dat avertizare de avalanșă în Făgăraș. Pe cei mai (in)conștienți dintre noi, asta nu ne-a influențat decizia. Totuși, din 13 am rămas 10 doritori.

Ne-am echipat conform cerințelor… Citez:

Echipament necesar: frontala, bocanci seriosi, parazapezi, haine si manusi impermeabile, folie de supravietuire, sac si izopren de 4 sezoane, haine si manusi groase, caciula, ochelari de soare, crema de soare, coltari, piolet, pungi de gunoi groase (pt. ancorat cortul), fluier.

Echipament recomandat: bete de trekking cu rozete de zapada, harta si busola, buna dispozitie, termos, vesta sau jacheta de puf, halat de baie, saltea (ex. thermarest), primus, colinde, sticle din plastic cu deschidere larga (tip nalgene), stegulet fosforescent pentru semnalizat buda personala, un mic prosop pentru sters zapada care patrunde in cort, o lumanare tip candela pentru frigurosi, bani pentru cumparat apa de la oamenii cu primus, saruri pentru apa din zapada topita, mancare (cabanierul gateste oribil)

Echipament nerecomandat: calorifer, aeroterma sau orice alt tip de aparat casnic pe baza de curent (la cabana nu exista generator), glume bune, manele, oameni care dorm in masina (cu exceptia soferilor), mobil cu numarul de la salvamont memorat si bauturile non-alcoolice.

La ora întunericului, sub strașina vechii cabane, voioșia a sfidat frigul. Sau nu a fost voioșie, ci doar un simptom al hipotermiei, dar nu vom ști niciodată. S-au cântat colinde pe voci suave (?) și s-a ajuns la frânturi de cântece însoțite de un ritm haotic al picioarelor, un fel de sârbă a la Skrillex (HA! alt simptom). 750 ml: 8 – nu a fost o idee bună, cu tot cu mirodenii. Au urmat încercări de iluzionism cu candela.  Să ținem candela fără mâini, ținându-ne de mâini!

Ce au în comun cluburile Mecanturist Galați,  Hai pe munte! Iași și Pathos Alpin? Pe Lukas’ geocacherul. Așa că de 1 decembrie, Luce a planificat o tură în Munții Ciucului, prilej pentru noi să ne cunoaștem.

Participanți: Shogo, Flavia, Ratatu, Simona, Ghe, Goia, Luce, Cupidon, Sihastru, Pupăcilă, Shrek, Furnică, Mahala, Prințesa, Corina, Mamaie, Burli, Băț, Nana, Fasolă, Ciorchine, Hike, Oana, Angela, Tractor. Sper că nu am mai uitat pe nimeni.

Ne-am străduit să ne adunăm înainte de 6:00, dar nu prea ne-a ieșit. Așa că am plecat pe la 6 și un pic spre Pasul Ghimeș, punctul de plecare pe traseul spre vârful Viscol.

Vremea nu dădea semne de schimbare, era doar frig și soarele lipsea, dar odată ajunși la munte am găsit zăpadă și chiciură. Erau printre noi somnoroși, friguroși, sabotori, semănători de lene și membri dornici de urcat pe munte.

Pe la 12 am ajuns la locul de întâlnire cu ceilalți, dar fiindcă eram în întârziere ei plecaseră deja pe traseu. Ninsoarea viscolită i-a făcut pe destul de mulți dintre noi să abandoneze și să aleagă să stea la căldură la pensiune. Cu entuziasmul înghețat am pornit spre vârful Viscol.

Ningea fără milă, repezit și abundent. Parcă iarna se grăbea să pregătească muntele pentru luna decembrie.

Traseul făcut vara ar fi fost o plimbare pe faleză, dar  briza mării viscolul a făcut să nu fie așa. Cu toatea astea, nu eram prea afectați. Ne-am transformat în oameni de zăpadă veseli; unii în Moș Gerilă autoritari.

Ne cam îngheța fața pe pantele expuse, genele ni se lipeau înghețate, cum-necum vântul strecura frig prin haine și poate că ne doream un pic să fim la căldură și cu o cană de vin fiert aromat. Ne mai opream la adăpostul câte unui molid solitar să ne bucurăm de câte un strop de ceai cald din termos și să ne regrupăm.

După o oră și ceva ne-am întâlnit cu membrii celorlalte cluburi. Se întorceau de pe vârf și ni s-a părut că erau mai înghețați ca noi. După spusele lor mai aveam puțin.

Viscolul, stăpân peste pantele despădurite, ne acoperea urmele și spulbera zăpada așezând-o în troiene înaintea noastră. Unul câte unul, gradele coborau tot mai mult sub zero și mai aveam doar câteva ore de lumină. Am ajuns și pe vârful Viscol-1493m, cum altcumva decât pe viscol. După câteva poze eroice ne-am adăpostit în refugiu pentru pauza de masă.

Pauza a fost scurtă pentru că ni s-a făcut frig. Ne gândeam că mai avem puțin și ajungem și noi la pensiune.

Când s-a făcut noapte de-a binelea erau -14 grade; ajutate și de viscolul care nu dădea semne de îmblânzire.

Și atunci ne-am rătăcit… Așa că am ajuns cu întârziere la mașini și cu ceva mai mulți km decât ceilalți. Cam asta era starea noastră:

Și cum tot ce îngheață se și topește așa s-a întâmplat și cu noi. La Pensiunea Csángó am fost primiți cu gulaș, vin fiert și poftă de vorbă. Am primit cadou fiecare câte o insignă cu numele/porecla noastră și sigla clubului.

Am făcut și planul pentru a doua zi: mic dejun și plecare spre Creasta Noșcolatului.

După un somn binemeritat și un mic dejun încărcat, am plecat în formație incompletă spre al doilea traseu. Vremea era mult mai blândă. Aproape zero grade, vântul adia plăcut, iar zapadă se înmuiase ușor. Mai mare dragul să pleci la drum. Fără urcușuri solicitante am ieșit într-o oră în creastă.

Soarele era eclipsat de o perdea statică de ceață și era liniște. Am scos un timp mai bun decât prevăzusem până pe vârful Noșcolat-1553m.

Nu am mai ajuns la Crucea Condra pentru că ne-am abătut de la traseu și cu mici eforturi am ieșit în valea care ducea spre pensiune, pe marcajul cruce galbenă. Prin pădurea de molizi, coborârea a fost mai abruptă și unii dintre noi au mai  căzut sau și-au rupt bețele de trekking pentru că sub zăpada afânată era un strat de gheață. Dar nimeni nu s-a supărat.
Apusul ne-a oferit peisaje nostalgice cu miros de rășină de brad (de la sobele căsuțelor de lemn).
Pe ulița din Valea Rece copii cu nasuri roșii ieșiseră la săniuș. Câte o văcuță se adăpa liniștită din izvorul din poarta casei, iar pe deasupra satului rotocoale de fum aromat se pierdeau în aerul rece.
La 5 eram toți înapoi la pensiune. Seara s-a scurs cu jocuri și mâncăruri alese.
De 1 decembrie ne-am grăbit să plecăm spre casă datorită codului galben de vreme rea și am abandonat traseul Potcoava Orodic pentru altădată.
Una peste alta, a fost prima tură de iarnă adevarată.
Vor urma altele pe care d-abia le așteptăm!

Sâmbătă, 22 noiembrie, Clubul Alpin Pathos și-a adunat flăcăii și fetele pentru a pleca într-o altă aventură.

Am reușit să umplem 5 mașini.

Membri: Shogo, Ratatu, Salahoru, Prințesa, Furnică, Shrek, Pupăcilă, Mahala, Nana, Băț, Tensiune, Yoy.

Invitată special: Hippie

Turiști: Fasole, Pong, Simona, Alex, Dana, Georgică, Sihastru, Blonda.

Voiam să strângem într-o zi tot aerul bun de munte, voie bună să ne țină cât până la următoarea ieșire și să cautăm soarele ce lipsește de mult din București.Cu obiectivele astfel stabilite, am plecat la drum. După câteva ore eram la Cabana Voina.

Nu știu alții cum sunt, dar eu când spun Iezer-Păpușa imediat mă gândesc la cantonamentul Școlii de Munte Pathos și mă ia cu asalt o mare de amintiri… frumoase.

Și nici nu a trebuit să îl căutăm mult pe Sorin că el ne-a întâmpinat de cum am coborât din mașină.

Planul de urmat era: Voina- Piciorul Valea Largă- Muntele Găinațul Mare- Vf. Grădișteanu- Vf. Păpușa- Spintecătura Păpușii- Vf. Bătrâna – Plaiul lui Pătru- Voina.

Am plecat ca un stol de vrăbii ciripind la soare. Iar vrăbiile au ciripit mult despre cuptorul încoporat și plite electrice.

În munți toamna e pe plecate, frunzele de foioase au fost aproape toate împachetate sub copaci. Molizii așteaptă cu crengile resemnate prima zăpadă, iar brazii se gândesc cu groază că vine Crăciunul. Pe poteci și pe drumurile forestiere noroiul își face încă de cap, dar pe la umbră înghețul a început să se instaleze. Coana iarnă e pe drum. Coboară de pe vârfurile munților către văi.

După un drum forestier parcurs cu elan și după un urcuș orgolios am ajuns la lizieră. Am ieșit câte unul din umbra pădurii la soare, apoi crestele ne-au prins privirile în mreje înzăpezite.

Ne-am oprit la stână pentru picnicul de 12 și poze de grup, apoi am început să urcăm Găinațul Mare. Găinaț venerabil din Cretacic, format prin orogeneza alpină. 

După ce am atins vârful Găinațului am dat și de zăpadă. Era geruită pe alocuri, transformată de vânt în fel de fel de floricele de iarnă.

După alte două ore am ajuns la o baracă modestă, unde s-a făcut schimb de mâncare și ne-am mai îmbrăcat. Peisajul era acoperit de valuri de pâclă dezorientată, mereu în schimbare.

Pe măsură ce ne apropiam de vârful Păpușa se forma în jurul nostru o mare. Marea alpină a muntelui de iarnă. Clubul Alpin e și iarna pe val!

Oare câte poze s-au făcut, câte cadre s-au potrivit și câte cadre au rămas nefotografiate?

Vârful stătea ascuns și nu a fost găsit ușor. Aș fi vrut să știu de ce i se spune Muntele Păpușa, dar internetul habar n-are. Poate vă este de ajutor această definiție: păpuşă= femeie care îşi deschide ochii ca să şi-i arate, nu ca să vadă cu ei.

După evaluarea timpului rămas până la apusul soarelui și a șanselor de a termina tura cu nervii elastici am hotărât să ne întoarcem prin coborârea pe la Cabana Cuca.

Și am început să coborâm din leagănul de deasupra norilor, prin infinite movilițe de iarba uscată. Apusul și-a agățat mai întâi un curcubeu spre Piatra Craiului, apoi s-a înfășurat in pelerine roz, roșii și violete.

Noi ne-am aprins frontalele și ne-am continuat traseul prin pădurea de sub nori.

Am început să ne povestim aventurile din cantonament și când am terminat ajunsesem la Cuca.

Am mai făcut în jur de o oră de drum forestier spre Voina în care s-au epuizat toate glumele (bune).

Pentru că orice tura care se respectă se termină cu ospăț, nici acum nu ne-am abătut de la regulă și am cinat ca ”nașii cei mari”.

După 18 ore și 21.4 km eram înapoi în București. A trecut repede ca un vis! Un vis cu nori, soare, zăpadă și oameni fericiți!

Pe data viitoare!

Furnica

Participanți: Salahoru, Shogo, Pizzaru, Mahala, Furnică, Pupăcilă, Shrek, Luce, Cupidon, Sihastru.

Sâmbătă, 8 noiembrie, zi de sărbătoare, ne-am adunat la Izvor să plecăm spre Păltiniș. Ni se promisese ceva:
„ Si ca sa ridicam putim miza / interesul de participare, sambata seara (08.11.2014) va avea loc petrecerea pt ziua de nastere si pt ziua onomastica a colegului vostru Lucian-Gabriel.
Locatia: cabana Canaia, masivul Cindrel. Fara restrictii legate de vestimentatie! 😉

Luce ”

Și am pornit la drum… Timpul a trecut repede cu muzică super (A.S. aș spune), bârfele obișnuite, planuri și glume interne.
București- Pitești- Râmnicu Vâlcea- Călimănești- Sibiu- Păltiniș
La telescaunul din Păltiniș am celebrat ziua de naștere a împricinatului cu tort și suflatul în lumânări de rigoare, chiote și o interpretare mediocră de „la mulți ani”.
Tortul nu își făcuse încă efectul când am pornit pe traseu.
Păltiniș – Poiana Găujoara – Vf. Bătrâna – Șaua Șerbănei – R. Cânaia- 13 km.
Vremea era plăcută, deși soarele nu era prea vioi. Pe potecă, printre brazi încă mai aveam ce povesti și dezbate.
Când am ieșit din pădure am dat de un peisaj lipsit de farmecul culorilor de toamnă. Golul alpin era monoton, pustiu și temperatura începuse să scadă.
Spre asfințit am ajuns la refugiul Cânaia, într-un timp mai scurt decât cel pe care îl preconizasem.
Refugiul Cânaia a fost refăcut în 2013 și nu seamănă deloc cu restul refugiilor din țară. E un refugiu cu pretenții de cabană!
Dupa apusul soarelui, la windstopper (frac) și polar Pathos (rochie de gală) ne-am adunat pentru celebrare.
Table d’hôte
Entrée: sărățele cărate de la Târgoviște
Septică de dezmorțire.
Plat principal: ciorbă de fasole cu ciolan afumat și ceapă roșie, senvișuri de la traistă.
Dessert: cozonac® chef Pupăcilă
Entremet: Saboteur frăgezit cu demisec
Musique: sistem® Pizzaru
Seara s-a încheiat cu mimă, deși nu a fost pe placul tuturor.
Pregătiți de somn, cu ceasurile puse să sune la 5:50 (de fapt 4:50), am constatat că jocul de Saboteur încă nu se încheiase. Erau printre noi saboteuri ai somnului, dotați cu emițătoare de frecvențe impresionante. Dar au încheiat emisia „bruiajului” la timpul potrivit.
O lună prietenoasă lumina în cămăruța cu alpini înghesuiți și adormiți.
A doua zi am luat micul dejun și am pornit pe traseul: R. Cânaia- Vf. Cindrel- Iezerele Cindrelului- Niculești- C. Crăciuneasa- Calea Studenților – Păltiniș- 30 km.
Vremea era bună. Doar vântul bătea ceva mai tare pe porțiunile expuse.
Se vedeau munții Lotrului, Parâng, Șureanu și depresiunea Transilvaniei.
Pe vârful Cindrel ce credeți că a găsit Luce? Chiar un geocache!
Am coborât pe muchia căldării, apoi printre jnepeniș până la nivelul lacurilor.
Din cele două lacuri pornesc izvoare la confluența cărora ia naștere râul Mare pe cursul căruia ne-am continuat drumul.
Poteca era „marcată” de urși iubitori de merișoare și am simțit nevoia să îi anunțăm că suntem în zona cu un fluier.
Au urmat ore bune de drum forestier în care ne-am epuizat toate glumele și am dezbătut proiecte pe termen lung.
Calea Studenților ne fusese anunțată ca fiind abruptă, istovitoare…
Ca să ne luăm avânt am făcut karaoke și cafea la răscruce. Încă nu îmi vine să cred că am văzut făcându-se expresso Lavazza la cap de pod. Cu tot cu ceașcă de porțelan.
Pe Calea Studenților a fost ca în sesiune: efort maxim în timp scurt, dezorientare și speranța de a ajunge la 5 (6).
Tura s-a încheiat grandios cu cină specifică perioadei- ciolan politic!
Apoi alpinii au mai urcat doar în mașină.
Pe data viitoare!
Furnica

Data: 1-3 mai 2014

Participanti: Luce, Ionel, Cupidon, Pupacila, Shrek. Invitati: Sihastru, George, Adi, Alina, Mircea.

Traseu:
Ziua 1: Poiana Puturosu (999m) – Lacul Iezer – Vf. Retitis (Statia meteo – cabana Roza Vanturilor, 2021m): 13.5 km
Ziua 2: Retitis – Saua Nicovala – vf. Negoiu Unguresc (2081 m) – vf. Pietrosu (2100m) – retur: 14.2 km
Ziua 3: Retitis – Saua Nicovala – Cariera de sulf – Retitis – Cascada Lomasita – Poiana Puturosu: 22.5 km